Autor: IulianM

Before a drone operator can get authorization to fly a Specific-category operation, an authority needs to understand one thing clearly: what exactly are you planning to do? That’s the job of the ConOps, short for Concept of Operations, the foundational document that describes an operation in enough detail for an authority to actually evaluate its risk.

What ConOps Actually Is

ConOps isn’t a pitch or a summary. It’s a structured, detailed description of how an operation will be carried out: what the goal is, where it will happen, with what drone, with what personnel, under what conditions, and how abnormal situations will be handled. If a risk assessment (like SORA) is the analysis, ConOps is the input that makes that analysis possible. Vague or incomplete descriptions don’t just weaken the file, they can stall the entire authorization process.

What a Solid ConOps Needs to Cover

A complete ConOps typically includes:

• The purpose of the operation: the intended outcome and the phases of the mission, from takeoff to landing.
• Location details: coordinates, maps, terrain, obstacles, and any sensitive infrastructure nearby.
• Population exposure: population density, the presence of involved and uninvolved persons, and how exposure changes over time (a field at noon looks very different from the same field during a weekend market).
• Airspace context: nearby aerodromes, heliports, flight routes, and other relevant aeronautical activity.
• Flight geography: the operational volume, contingency volume, ground risk buffer and the surrounding adjacent area.
• Flight parameters: altitude, speed, distances, duration, schedule, and weather conditions.
• Flight mode: whether the operation is VLOS, EVLOS, or BVLOS, and whether observers are used.
• The UAS itself: the control unit, the command-and-control (C2) link, navigation, payload, and safety functions.
• The team: roles, responsibilities, and communication methods.
• Procedures: normal, contingency, and emergency procedures.
• External services: and their expected performance levels.
• Assumptions and limitations: the conditions under which the analysis remains valid.

Planning for When Things Go Wrong

A strong ConOps doesn’t just describe the ideal flight, it describes what happens when the system doesn’t behave as expected: loss of the C2 link, GNSS degradation, deteriorating weather, unexpected manned traffic, or an uninvolved person entering the flight area. For operations repeated across multiple locations, ConOps also needs a formal process for evaluating and approving each new site, rather than assuming the original assessment automatically applies.

Why It’s the Starting Point, Not a Formality

ConOps sits at the center of a SORA-based operational authorization application. The SORA analysis, Operations Manual, technical documentation, and supporting evidence all need to remain consistent with the operation described in the ConOps. A mismatch between what the ConOps says and what the rest of the file shows  different altitudes, different population assumptions, different procedures  is one of the fastest ways to hold up an authorization.

In short: before an operator can prove an operation is safe, they first have to describe it properly. That’s what ConOps is for.

Ce este, de fapt, ConOps

Ce trebuie să acopere un ConOps solid

• Scopul operațiunii: rezultatul urmărit și fazele misiunii, de la decolare până la aterizare.
• Detalii despre locație: coordonate, hărți, relief, obstacole și orice infrastructură sensibilă din apropiere.
• Expunerea populației: densitatea populației, prezența persoanelor implicate și neimplicate, și cum variază expunerea în timp (un câmp la prânz arată foarte diferit față de același câmp în timpul unei piețe de weekend).
• Contextul spațiului aerian: aerodromuri, heliporturi, rute de zbor și alte activități aeronautice relevante din apropiere.
• Geografia zborului: volumul operațional, volumul de contingență, zona-tampon pentru riscul la sol și zona adiacentă din jur.
• Parametrii de zbor: altitudine, viteză, distanțe, durată, program și condiții meteorologice.
• Modul de zbor: dacă operațiunea este VLOS, EVLOS sau BVLOS, și dacă se folosesc observatori.
• UAS-ul propriu-zis: unitatea de control, legătura de comandă și control (C2), navigația, sarcina utilă și funcțiile de siguranță.
• Echipa: roluri, responsabilități și mijloace de comunicare.
• Procedurile: normale, de contingență și de urgență.
• Serviciile externe: și nivelurile lor de performanță așteptate.
• Ipotezele și limitările: condițiile în care analiza rămâne valabilă.

Planificarea pentru situația în care ceva nu merge bine

De ce e punctul de plecare, nu o formalitate

If you’re flying a drone anywhere in the European Union, one of the first questions to answer isn’t “Where can I fly?” – it’s “Which category does my operation fall into?” Under Regulation (EU) 2019/947, every UAS operation falls into one of three categories, based on risk level: Open, Specific, or Certified. The core rules are the same across all member states, whether you’re flying in Romania, Croatia, or anywhere else in the EU, and the right category determines what you’re allowed to do, what you need to prove, and what documentation you need before take-off.

One thing worth clarifying up front: whether a flight is recreational or commercial doesn’t by itself determine its legal category. A commercial flight can be flown under Open if it meets all of Open’s conditions, and a recreational flight can end up in Specific if it exceeds them.

Open Category: Low Risk, No Prior Authorization

The Open category covers low-risk operations that can be flown without an operational authorization and without filing a declaration. Qualifying for Open isn’t just about the drone’s weight, it depends on meeting several conditions at once: the applicable UAS class (C0-C4, set out in Regulation (EU) 2019/945), a maximum take-off mass (MTOM) under 25 kg, keeping the flight within visual line of sight (VLOS), a maximum altitude of 120 m above the nearest point of the ground, and a ban on carrying dangerous goods or dropping materials.

If even one of these conditions isn’t met, the operation can no longer stay in Open category.

Open is split into three subcategories:

A1: flying near people, but never over crowds. For drones under 250g (class C0 or privately built), flying over uninvolved people is allowed but should be avoided when possible. For class C1, flying over uninvolved people shouldn’t be planned as part of the operation.

A2: flying closer to people, with class C2 drones (under 4 kg), but never directly over them. The minimum horizontal distance is 30 m, reducible to 5 m only with low-speed mode active and after assessing actual conditions.

A3: flying far from uninvolved people, at least 150 m from residential, commercial, industrial, or recreational areas, using class C2, C3, C4, or privately built drones under 25 kg.

A1/A3 requires an online course and theory exam (40 questions, 75% to pass). A2 adds self-practiced training and a supplementary exam (30 questions). Competency certificates are recognized across the EU and valid for 5 years.

Even in Open, operator registration is still required if the drone weighs at least 250g, can transfer more than 80J of kinetic energy on impact, or carries a sensor capable of collecting personal data (like a camera). Registration happens once, in the operator’s home Member State, and the number obtained is valid for flying anywhere in the Union.

Specific Category: Authorization Based on Risk Assessment

Once an operation exceeds Open’s limits (for example, because it involves BVLOS flight, a UAS above the applicable mass limits, or operations closer to uninvolved people than the Open category allows), the operation normally falls into the Specific category.

There are three main routes:

• STS (Standard Scenario): a standardized scenario with fixed conditions, applied identically across all Member States; used via a declaration filed with the authority, if the operation fully matches the scenario’s conditions (typically class C5 drones for STS-01, C6 for STS-02).
• PDRA (Predefined Risk Assessment): a risk assessment already carried out by EASA for a defined operational profile; requires an operational authorization, without needing a full SORA analysis.
• SORA (Specific Operations Risk Assessment): the full, individualized risk assessment methodology, used when the operation doesn’t fit an STS or PDRA. It evaluates ground risk (mass, speed, population density, buffer zone) and air risk (airspace class, traffic, proximity to airfields), applies the relevant mitigations, and determines the resulting SAIL level and Operational Safety Objectives (OSOs).

The authorization file for Specific is a coherent system, not a stack of separate documents: the ConOps (operation description), SORA analysis, Operations Manual, technical evidence, and personnel competency records all need to line up perfectly; any contradiction between them can hold up the authorization. An operational authorisation issued by the Member State of registration can also be used as the basis for operations in another Member State, subject to the EU cross-border procedure and confirmation from the competent authority of the State of operation.

Certified Category: Aviation-Level Requirements

The Certified category applies to the highest-risk operations: flying over assemblies of people with drones larger than 3 m, transporting people, or carrying dangerous goods that pose a high risk to third parties. Here, safety doesn’t rest on operational limits or an individual risk assessment; it rests on aircraft certification (design, production, airworthiness), operator certification, and, where applicable, remote pilot licensing, a regime much closer to traditional manned aviation.

The authority can require certification of a drone even for an operation that legally remains in the Specific category, if it decides the risk can’t be adequately reduced otherwise, without the operation automatically becoming Certified.

Why This Matters

Choosing the right category isn’t a bureaucratic formality — it determines legal responsibility, insurance coverage, and, in the event of an incident, civil or even criminal liability. While the EU regulations set the common framework, the actual penalties for non-compliance are set by each Member State’s national legislation, one more reason to always check the rules that apply in the country where you’re actually flying, not just the one where you’re registered as an operator.

If you’re not sure which category your operation falls into, that’s usually the first, and most important, conversation to have before planning anything else.

Dacă zbori cu o dronă oriunde în Uniunea Europeană, una dintre primele întrebări la care trebuie să răspunzi nu este „Unde pot zbura?”, ci „În ce categorie se încadrează operațiunea mea?”. Conform Regulamentului (UE) 2019/947, orice operațiune UAS se încadrează, în funcție de nivelul de risc, în una dintre trei categorii: Open, Specific sau Certified. Regulile de bază sunt aceleași în toate statele membre, fie că zbori în România, Croația sau oriunde altundeva în UE, iar categoria potrivită determină ce ai voie să faci, ce trebuie să dovedești și ce documentație ai nevoie înainte de decolare.

Important de clarificat de la bun început: caracterul recreațional sau comercial al zborului nu determină, prin el însuși, categoria juridică a acestuia. Un zbor comercial poate fi efectuat în categoria Open dacă respectă toate condițiile acesteia, iar un zbor recreațional poate ajunge în categoria Specific dacă le depășește.

Categoria Open: Risc scăzut, fără autorizare prealabilă

Categoria Open acoperă operațiunile cu risc scăzut, care pot fi efectuate fără o autorizație operațională și fără depunerea unei declarații. Încadrarea în Open nu ține doar de masa dronei, ci depinde de îndeplinirea simultană a mai multor condiții: clasa UAS aplicabilă (C0-C4, stabilită prin Regulamentul (UE) 2019/945), o masă maximă la decolare (MTOM) sub 25 kg, menținerea zborului în raza vizuală directă (VLOS), o altitudine maximă de 120 m față de cel mai apropiat punct al solului, și interdicția de a transporta mărfuri periculoase sau de a lansa materiale.

Dacă fie și una singură dintre aceste condiții nu este îndeplinită, operațiunea nu mai poate rămâne în categoria Open.

Categoria Open se împarte în trei subcategorii:

A1: zbor în apropierea persoanelor, dar niciodată deasupra mulțimilor. Pentru dronele sub 250g (clasa C0 sau de construcție privată), zborul deasupra persoanelor neimplicate este permis, dar trebuie evitat atunci când e posibil. Pentru clasa C1, zborul deasupra persoanelor neimplicate nu trebuie planificat ca parte a operațiunii.

A2: zbor mai aproape de persoane, cu drone din clasa C2 (sub 4 kg), dar niciodată direct deasupra lor. Distanța orizontală minimă este de 30 m, redusă până la 5 m doar cu modul de viteză redusă activat și după evaluarea condițiilor concrete.

A3: zbor departe de persoane neimplicate, la cel puțin 150 m față de zone rezidențiale, comerciale, industriale sau de agrement, folosind drone din clasele C2, C3, C4 sau de construcție privată, sub 25 kg.

Pentru A1/A3 este necesar un curs online și un examen teoretic (40 de întrebări, 75% pentru promovare). A2 adaugă o pregătire practică autodidactă și un examen suplimentar (30 de întrebări). Certificatele de competență sunt recunoscute în toată UE și sunt valabile 5 ani.

Chiar și în categoria Open, înregistrarea operatorului rămâne obligatorie dacă drona cântărește cel puțin 250g, poate transfera peste 80J de energie cinetică la impact, sau este dotată cu un senzor capabil să colecteze date cu caracter personal (de exemplu, o cameră). Înregistrarea se face o singură dată, în statul membru de reședință al operatorului, iar numărul obținut este valabil pentru zbor oriunde în Uniune.

Categoria Specific: Autorizare pe baza evaluării riscului

Odată ce o operațiune depășește limitele categoriei Open (de exemplu, pentru că implică un zbor BVLOS, o dronă peste limitele de masă aplicabile sau operațiuni mai apropiate de persoane neimplicate decât permite categoria Open) operațiunea intră, de regulă, în categoria Specific

Există trei căi principale:

• STS (Standard Scenario): un scenariu standardizat, cu condiții fixe, aplicat identic în toate statele membre; se folosește printr-o declarație depusă la autoritate, dacă operațiunea respectă integral condițiile scenariului (de obicei, drone cu marcaj de clasă C5 pentru STS-01, C6 pentru STS-02).
• PDRA (Predefined Risk Assessment): o evaluare de risc realizată deja de EASA pentru un profil operațional definit; necesită o autorizație operațională, fără a mai fi nevoie de o analiză SORA completă.
• SORA (Specific Operations Risk Assessment): metodologia completă de evaluare individualizată a riscului, folosită atunci când operațiunea nu se încadrează într-un STS sau PDRA. Aceasta evaluează riscul la sol (masă, viteză, densitatea populației, zonă-tampon) și riscul în aer (clasa spațiului aerian, trafic, proximitatea aerodromurilor), aplică măsurile de diminuare relevante și stabilește nivelul SAIL rezultat și Obiectivele de Siguranță Operațională (OSO).

Dosarul de autorizare pentru categoria Specific este un sistem coerent, nu o colecție de documente separate: ConOps-ul (descrierea operațiunii), analiza SORA, Manualul de Operațiuni, dovezile tehnice și evidențele de competență ale personalului trebuie să se coreleze perfect; orice contradicție între ele poate bloca autorizarea. O autorizație operațională emisă de statul membru de înregistrare poate fi folosită și ca bază pentru operațiuni într-un alt stat membru, sub rezerva procedurii transfrontaliere a UE și a confirmării din partea autorității competente a statului în care se desfășoară operațiunea.

Categoria Certified: Cerințe la nivel de aviație

Categoria Certified se aplică operațiunilor cu cel mai ridicat nivel de risc: zborul deasupra adunărilor de oameni cu drone mai mari de 3 m, transportul de persoane, sau transportul de mărfuri periculoase care prezintă un risc ridicat pentru terți. Aici, siguranța nu se bazează pe limitări operaționale sau pe o evaluare de risc individuală; se bazează pe certificarea aeronavei (proiectare, producție, navigabilitate), certificarea operatorului, și, după caz, licențierea telepilotului, un regim mult mai apropiat de aviația clasică, cu pilot la bord.

Autoritatea poate impune certificarea unei drone chiar și pentru o operațiune care rămâne, din punct de vedere juridic, în categoria Specific, dacă apreciază că riscul nu poate fi diminuat adecvat altfel, fără ca operațiunea să devină automat Certified.

De ce contează

Alegerea categoriei corecte nu este o formalitate birocratică, determină responsabilitatea legală, acoperirea asigurării și, în cazul unui incident, răspunderea civilă sau chiar penală. Deși regulamentele UE stabilesc cadrul comun, sancțiunile concrete pentru nerespectarea acestuia sunt stabilite prin legislația națională a fiecărui stat membru, un motiv în plus să verifici întotdeauna regulile aplicabile în țara în care zbori efectiv, nu doar în cea în care ești înregistrat ca operator.

Dacă nu ești sigur în ce categorie se încadrează operațiunea ta, aceasta este de obicei prima, și cea mai importantă, discuție de purtat înainte de a planifica orice altceva.

Orice operator de drone care își desfășoară activitatea în România și în spațiul aerian european se confruntă, inevitabil, cu distincția fundamentală dintre operațiunile VLOS și BVLOS. Acești doi termeni depășesc sfera unor simple acronime tehnice. Ei definesc în mod direct categoria operațională în care se încadrează un zbor, tipul de autorizații obligatorii emise de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și responsabilitățile juridice și tehnice care revin pilotului la distanță.

Înțelegerea corectă a acestor concepte reprezintă fundamentul unei activități comerciale sigure, profesioniste și pe deplin conforme cu legislația europeană în vigoare.

Reglementarea Operațiunilor VLOS (Visual Line of Sight)

Conform Regulamentului Executiv (UE) 2019/947, o operațiune VLOS (Visual Line of Sight Operation) este definită drept un tip de misiune UAS în care pilotul la distanță menține un contact vizual direct și continuu cu aeronava fără pilot, fără ajutorul unor mijloace tehnice sau optice auxiliare. Această vizibilitate permanentă îi permite pilotului să controleze traiectoria de zbor în raport cu alte aeronave, persoane sau obstacole, având ca scop principal evitarea oricărei coliziuni.

Elementul central al acestei definiții este caracterul nemijlocit al observării. Contactul vizual trebuie asigurat exclusiv cu ochiul liber (cu excepția lentilelor de corecție medicală, cum sunt ochelarii de vedere sau lentilele de contact). Utilizarea camerelor video de la bord, a ochelarilor FPV (First Person View) sau a altor sisteme de amplificare optică nu îndeplinește criteriile VLOS. Din acest motiv, zborurile FPV efectuate în categoria „Open” sunt permise numai dacă alături de pilot se află un observator de aeronavă dedicat, al cărui rol este să mențină contactul vizual permanent cu drona și să avertizeze pilotul în timp real cu privire la eventualele riscuri.

În cadrul categoriei „Open” (destinată zborurilor cu risc scăzut care nu necesită o autorizare prealabilă), menținerea dronei în regim VLOS este o obligație strictă pe toată durata zborului, alături de limitarea altitudinii maxime la 120 de metri față de cel mai apropiat punct de pe suprafața pământului.

Este important de precizat că menținerea aeronavei fără pilot în VLOS nu înseamnă automat că operațiunea se încadrează în categoria «Open». Categoria «Open» presupune, într-adevăr, desfășurarea zborului în VLOS, însă această condiție trebuie îndeplinită împreună cu toate celelalte cerințe aplicabile categoriei, cum ar fi limitările privind masa și clasa UAS, subcategoria de operare, distanța față de persoane, interdicția de a survola adunări de persoane, limita maximă de înălțime și celelalte condiții operaționale prevăzute de reglementările aplicabile.

Prin urmare, orice operațiune desfășurată în categoria «Open» este, în principiu, o operațiune VLOS, însă nu orice operațiune VLOS poate fi încadrată automat în categoria «Open». Dacă zborul rămâne în contact vizual direct, dar nu respectă una sau mai multe condiții ale categoriei «Open», operațiunea trebuie analizată în categoria «Specific».”

Cadrul Legal pentru BVLOS (Beyond Visual Line of Sight)

Operațiunea BVLOS (Beyond Visual Line of Sight Operation) este definită în cadrul aceluiași regulament european prin excludere: reprezintă orice tip de operațiune UAS care nu îndeplinește criteriile unui zbor VLOS. Practic, este vorba despre orice situație în care pilotul la distanță nu mai poate asigura contactul vizual direct și continuu cu aeronava.

Această clasificare are o consecință juridică și operațională imediată: orice zbor care depășește limita vizuală iese automat din categoria „Open” și este încadrat în categoria „Specific”. Această categorie implică un nivel de risc mediu sau ridicat și impune obținerea unei autorizații de zbor specifice din partea AACR sau alinierea strictă la un scenariu standard publicat de Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) ori la un scenariu național echivalent.

Procedura de Autorizare pentru Zboruri BVLOS în România

Pentru a desfășura operațiuni BVLOS în spațiul aerian românesc, operatorii au la dispoziție trei căi legale de autorizare:

1. Autorizația Operațională bazată pe Metodologia SORA: Operatorul trebuie să dezvolte un Manual Operațional complet și să realizeze o evaluare riguroasă a riscurilor conform metodologiei SORA (Specific Operations Risk Assessment), dezvoltată de EASA. Această analiză evaluează riscul la sol (probabilitatea impactului cu persoane sau bunuri) și riscul aerian (probabilitatea coliziunii cu o aeronavă pilotată). Combinația acestor factori determină nivelul SAIL (Specific Assurance and Integrity Level), evaluat pe o scară de la I la VI. Nivelul SAIL stabilit dictează complexitatea măsurilor de atenuare a riscurilor și cerințele tehnice impuse echipamentului și personalului.
2. Conformarea cu Scenariile Standard (STS) sau PDRA: EASA a definit scenarii standard europene pentru a simplifica procesul. De exemplu, STS-01 vizează operațiuni VLOS în mediu urban, în timp ce STS-02 reglementează operațiuni BVLOS utilizând observatori ai spațiului aerian, desfășurate într-un mediu slab populat, cu drone ce dețin marcajul de clasă C6.
3. Certificatul de Operator de Modele de Aeronave fără Pilot Ușoare (LUC): Reprezintă cel mai înalt nivel de certificare profesională (Light UAS Operator Certificate). Acesta oferă companiilor cu sisteme de management al siguranței mature dreptul de a-și evalua și aproba propriile operațiuni BVLOS, fără a mai solicita o autorizație punctuală pentru fiecare misiune de la AACR.

Distanța Maximă VLOS: O Variabilă Tehnică, Nu un Număr Fix

O eroare frecventă în rândul operatorilor este considerarea distanței VLOS ca fiind o valoare numerică fixă exprimată în metri. În realitate, legislația EASA specifică în mod clar că distanța maximă până la care se poate zbura în regim VLOS este extrem de variabilă și depinde de o multitudine de factori:

• Dimensiunile fizice, geometria și schema cromatică ale dronei;
• Condițiile meteorologice curente (ploaie, ceață, plafon de nori) și luminozitatea ambientală;
• Prezența reliefului sau a obstacolelor artificiale care pot obstrucționa vizibilitatea;
• Poziția relativă a soarelui și unghiul de observare;
• Acuitatea vizuală naturală a pilotului la distanță.

Deși ghidurile oficiale EASA oferă formule matematice orientative pentru estimarea acestei distanțe în funcție de tipul aeronavei (multirotor sau aripă fixă), responsabilitatea tehnică și legală de a demonstra că drona a fost vizibilă pe parcursul întregului zbor revine exclusiv pilotului.

Importanța Legală a Distincției

Dacă o misiune necesită depășirea razei vizuale a pilotului, aceasta nu poate fi efectuată sub umbrela categoriei „Open”, indiferent de performanțele tehnice ale dronei sau de experiența personalului.

Încadrarea corectă a unei misiuni nu se face doar prin raportare la faptul că zborul este VLOS sau BVLOS. VLOS este o condiție necesară pentru categoria «Open», dar nu este suficientă. Operatorul trebuie să verifice toate condițiile aplicabile categoriei «Open», iar dacă acestea nu sunt îndeplinite, operațiunea trebuie tratată ca operațiune din categoria «Specific», chiar dacă aeronava rămâne vizibilă pentru pilot pe întreaga durată a zborului.

Operarea în regim BVLOS fără autorizațiile legale necesare constituie o încălcare gravă a legislației aeronautice. În România, această faptă reprezintă o contravenție majoră și se sancționează cu amenzi substanțiale, suspendarea dreptului de operare și confiscarea echipamentelor. În cazurile în care zborul neautorizat pune în pericol siguranța spațiului aerian sau a persoanelor de la sol, fapta poate atrage răspunderea penală conform Codului Aerian.

Respectarea cu strictețe a acestor delimitări legale menține siguranța publică și elimină riscurile juridice în cazul controalelor efectuate de organele abilitate.

Indiferent dacă sunteți un partener vechi al Dibalcris sau ne descoperiți pentru prima dată, această ofertă se aplică tuturor UAT-urilor care contractează cele două pachete împreună până la 30 septembrie 2026.

Pachetul 1: Patrimoniu cuprinde inventarierea bunurilor din domeniul public și privat al UAT-ului, cu localizare GIS și evidență digitală completă, evaluarea tuturor activelor fixe corporale de natura construcțiilor și terenurilor conform standardelor ANEVAR, cu completarea gratuită a raportului de evaluare timp de 3 ani, și atestarea domeniului public și privat conform OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

Pachetul 2: Digitalizare & GIS cuprinde ortofotoplan 2D cu imagini aeriene de înaltă rezoluție integrate în platforma GIS, determinarea suprafețelor construite la sol, licență DIBAL-GIS PRO Desktop pentru analiza și gestionarea datelor GIS, și asistență pentru Registrul Spațiilor Verzi.

Inclus în ofertă: instruirea personalului din primărie, prioritate la implementare, suport dedicat pe perioada implementării și 3 luni gratuite de licență soft DIBAL-GIS PRO.

Bonus: primarul care aduce alte 2 primării din județ primește cadou un material video despre comunitatea pe care o conduce: apare în prim-plan, povestindu-și realizările, completat cu imagini aeriene filmate cu drona deasupra UAT-ului.

Grupați-vă cu alte 2 primării din județ, semnați contractele împreună și beneficiați toate trei de reducere.

Ofertă valabilă până la 30 septembrie 2026. Nu se cumulează cu alte reduceri

Indiferent dacă sunteți un partener vechi al Dibalcris sau ne descoperiți pentru prima dată, această ofertă se aplică tuturor!

Contractați cele 3 servicii împreună și beneficiați de 20% reducere:

• Inventariere: evidență completă a tuturor bunurilor din patrimoniul UAT-ului, în format GIS
• Evaluare: inspecție completă a activelor și redactarea raportului conform standardelor ANEVAR
• Atestare: definitivarea bunurilor ca proprietate publică a UAT-ului, cu toată documentația necesară

Împreună, cele trei servicii formează pachetul complet de protecție împotriva auditului financiar, patrimoniu inventariat, evaluat corect și atestat legal.

Ofertă valabilă până la 15 mai 2026. Nu se cumulează cu alte reduceri.

BIFEAZĂ TOATE CELE 3 SERVICII CU NOI ȘI AI 20% REDUCERE*

*ofertă valabilă până în data de 15 mai 2026

Într-o lume în care precizia datelor geografice a devenit esențială pentru planificarea urbană, gestionarea patrimoniului și administrarea eficientă a teritoriului, tehnologia LiDAR reprezintă un salt calitativ major față de metodele tradiționale de măsurare și cartografiere. Fie că vorbim despre o primărie care dorește să inventarieze spațiile verzi sau să gestioneze riscurile de inundații, LiDAR oferă date cu un grad de precizie și detaliu imposibil de atins cu tehnologiile anterioare.

Ce este LiDAR?

LiDAR (Light Detection and Ranging) este o tehnologie de teledetecție care utilizează pulsuri laser pentru a măsura distanțe și a genera modele tridimensionale precise ale obiectelor și suprafețelor. Principiul de funcționare este similar cu cel al sonarului sau radarului, singura diferență este că în locul undelor sonore sau radio, LiDAR folosește lumina laser.

Concret, un senzor LiDAR emite rapid mii sau chiar milioane de pulsuri laser pe secundă. Aceste pulsuri lovesc suprafețele din jur și se întorc la senzor. Prin măsurarea timpului de parcurs al fiecărui puls, sistemul calculează cu precizie milimetrică distanța față de fiecare punct scanat. Rezultatul este un nor de puncte (point cloud), o reprezentare digitală tridimensională extrem de detaliată a realității.

Tipuri de scanare LiDAR

În funcție de platforma pe care este montat senzorul, scanarea LiDAR poate fi realizată în mai multe moduri:

• LiDAR aerian (din drone sau avioane): cel mai utilizat în cartografiere la scară largă. Permite acoperirea unor suprafețe mari într-un timp scurt și este ideal pentru scanarea pădurilor, terenurilor agricole, zonelor urbane sau a infrastructurii rutiere.
• LiDAR terestru (staționar sau mobil): utilizat pentru scanarea detaliată a clădirilor, fațadelor, podurilor sau tunelurilor. Oferă o precizie excepțională la nivel micro.
• LiDAR batimetric: o variantă specializată care utilizează lumină verde pentru a pătrunde în apă și a cartografia fundul lacurilor, râurilor sau al zonelor costiere.

Ce produce o scanare LiDAR?

Produsul principal al oricărei scanări LiDAR este norul de puncte (point cloud). Acesta poate fi livrat în formate standard precum .LAS, .PLY, .PCD sau .S3MB și poate fi:

• Color, pe baza fotografiilor HDR preluate simultan cu scanarea
• Monocrom, în tonuri de gri, reflectând intensitatea răspunsului fiecărui puls laser

Pe baza norului de puncte se pot genera ulterior o serie de produse derivate cu valoare ridicată:

• DSM (Digital Surface Model): modelul digital al suprafeței, incluzând toate elementele de deasupra solului (vegetație, clădiri, infrastructură)
• DTM (Digital Terrain Model): modelul digital al terenului, din care au fost eliminate toate elementele de deasupra solului, rezultând o imagine curată a reliefului real
• Curbe de nivel generate automat cu precizie ridicată
• Ortofotoplanuri corectate geometric
• Modele 3D complete ale clădirilor sau terenurilor

Avantajele LiDAR față de metodele tradiționale

Față de fotogrammetria clasică sau de metodele topografice convenționale, LiDAR prezintă câteva avantaje decisive:

• Penetrează vegetația. Spre deosebire de fotografiile aeriene, pulsurile laser pot pătrunde prin coronamentul copacilor și pot cartografia solul de sub pădure — un avantaj esențial pentru studii forestiere sau arheologice.
• Precizie milimetrică. Erorile sunt mult mai mici decât în cazul fotogrammetriei standard, mai ales în plan vertical.
• Eficiență pe suprafețe mari. O dronă echipată cu LiDAR poate acoperi zeci sau sute de hectare pe zi.
• Funcționează în condiții dificile. LiDAR poate opera inclusiv în condiții de lumină slabă sau în zone cu vizibilitate redusă.
• Date obiective și reproductibile. Norul de puncte reprezintă un martor digital al stării unui teren la un moment dat, util în litigii, expertize sau monitorizarea în timp a modificărilor.

Aplicații concrete pentru unitățile administrativ-teritoriale

Tehnologia LiDAR nu mai este apanajul exclusiv al proiectelor de mari dimensiuni sau al marilor centre urbane. Astăzi, ea este accesibilă și primăriilor din mediul rural sau orașelor mici, oferind soluții practice pentru numeroase provocări administrative:

1. Gestionarea riscului de inundații
   Modelele de teren generate prin LiDAR permit simulări precise ale comportamentului apei în caz de viituri. Autoritățile pot identifica zonele vulnerabile, pot dimensiona corect lucrările de apărare împotriva inundațiilor și pot elabora planuri de evacuare fundamentate pe date reale.
2. Inventarierea și gestionarea patrimoniului
   LiDAR permite realizarea unor inventare precise ale clădirilor, drumurilor, rețelelor de utilități și spațiilor verzi dintr-o localitate. Datele astfel obținute pot fi integrate direct în sisteme GIS și utilizate pentru actualizarea registrelor de patrimoniu sau calculul masei impozabile.
3. Planificarea urbană și verificarea construcțiilor
   Prin compararea scanărilor realizate la intervale de timp diferite, autoritățile pot detecta construcțiile neautorizate, pot verifica respectarea înălțimilor aprobate prin documentații de urbanism și pot evalua impactul vizual al noilor proiecte asupra peisajului urban.
4. Gestionarea fondului forestier
   Pentru UAT-urile care administrează păduri, LiDAR oferă posibilitatea de a estima volumele de masă lemnoasă, de a cartografia speciile de arbori, de a măsura înălțimile și de a detecta eventualele tăieri ilegale — toate fără a fi necesară prezența fizică în teren.
5. Documentarea siturilor istorice și arheologice
   Tehnologia LiDAR este tot mai frecvent utilizată în documentarea patrimoniului construit și a siturilor arheologice. Prin eliminarea digitală a vegetației, pot fi identificate structuri ascunse care nu sunt vizibile prin fotografii aeriene convenționale.
6. Monitorizarea lucrărilor de construcții și a volumelor de excavație
   Calculul volumelor de pământ excavat (cariere, șantiere, amenajări de teren) devine mult mai precis și rapid cu ajutorul LiDAR, eliminând necesitatea măsurătorilor manuale repetate pe teren.

LiDAR vs. ortofotoplan: care este diferența?

O întrebare frecventă din partea reprezentanților UAT-urilor este dacă, odată ce dispun de un ortofotoplan de înaltă rezoluție, mai au nevoie și de o scanare LiDAR. Răspunsul este că cele două produse se completează, nu se substituie.

Ortofotoplanul oferă o imagine aeriană cu rezoluție mare, excelentă pentru identificarea vizuală a elementelor de pe sol. Însă are limitări în privința detaliilor verticale și nu poate furniza date despre teren sub vegetație.

LiDAR, în schimb, excelează tocmai acolo unde ortofotoplanul are limitări: oferă date precise în plan vertical, poate detecta și măsura înălțimea obiectelor (copaci, clădiri, stâlpi), poate cartografia terenul de sub pădure și furnizează un DTM pur, fără influența vegetației. Pentru aplicații care necesită modelarea reliefului, evaluarea riscurilor de inundații sau gestionarea fondului forestier, LiDAR este indispensabil.

LiDAR vs. măsurători terestre clasice (GPS / Stație totală)

Măsurătorile terestre clasice, realizate cu stații totale, receptoare GPS/GNSS sau teodolite, reprezintă standardul de aur al topografiei de precizie de zeci de ani. Sunt metode bine-cunoscute, reglementate și acceptate în orice documentație tehnică sau procedură cadastrală. Apariția LiDAR nu le înlocuiește, dar le completează în mod semnificativ, fiecare tehnologie având domenii în care excelează.

Concluzie

Tehnologia LiDAR a transformat modul în care administrațiile publice pot cunoaște, documenta și gestiona teritoriul. De la prevenirea inundațiilor la inventarierea patrimoniului, de la planificarea urbană la conservarea moștenirii culturale, aplicațiile sunt variate și cu impact direct asupra calității serviciilor oferite cetățenilor.

Dacă UAT-ul dumneavoastră se confruntă cu provocări legate de gestionarea terenurilor, actualizarea patrimoniului sau planificarea investițiilor, o scanare LiDAR poate fi primul pas spre o administrare mai eficientă și mai bine fundamentată pe date.

În administrarea unei unități administrativ-teritoriale (UAT), gestionarea corectă a bunurilor este fundamentul oricărei investiții viitoare. Cu toate acestea, în practica administrativă, termenii de Inventariere și Atestare sunt adesea confundați sau utilizați interschimbabil. Deși ambele vizează patrimoniul, scopul, etapele și consecințele lipsei lor sunt fundamental diferite.

Echipa Dibalcris a pregătit acest ghid pentru a ajuta primăriile și consiliile locale să înțeleagă unde se termină o procedură și unde începe cealaltă.

1. Rolul și scopul: Ce vizează fiecare?

Diferența majoră pleacă de la natura operațiunii: una este de evidență, cealaltă de confirmare juridică.

Inventarierea: Este o procedură de identificare și corelare. Scopul ei este să reflecte realitatea din teren în actele contabile și scriptice. Se verifică tot ce deține UAT-ul (terenuri, drumuri, construcții, rețele edilitare) pentru a vedea dacă „ce avem în acte” corespunde cu „ce avem în realitate”. Dincolo de verificarea faptică, rolul esențial este corelarea tuturor evidențelor scriptice între ele.

Atestarea: Definitivarea regimului juridic. Este procesul prin care bunurile sunt confirmate oficial ca aparținând Unității Administrativ Teritoriale. Din acest moment, ele devin inalienabile, imprescriptibile și insesizabile.

2. Momentul în care fiecare procedură devine obligatorie.

Nu este o alegere, ci o cerință legală conform Codului Administrativ (OUG 57/2019), însă frecvența și condițiile în care este nevoie de fiecare diferă.

Inventarierea vs. Atestarea Patrimoniului

3. Etape procedurale: Cum se desfășoară fiecare?

Etapele inventarierii:

• Comasarea datelor: Adunăm informațiile din toate inventarele disponibile în primărie (Monitorul Oficial, listele de inventar contabil, certificat privind identificarea nr. de carte funciară, evidențele oficiale ale domeniului public și privat).
• Identificarea imobilelor: Localizăm toate bunurile asupra cărora UAT-ul deține drept de proprietate.
• Corelarea datelor: Verificăm corespondența între inventarele scriptice și imobilele identificate fizic.
• Analiza juridică: Evaluăm situația juridică și dreptul de proprietate pentru fiecare poziție.
• Măsurători și Vectorizare: Preluăm elementele tehnice și caracteristicile prin măsurători sau date GIS/Ortofotoplan.
• Finalizarea documentației: Redactăm raportul privind situația gestionării bunurilor.

Etapele atestării:

• Elaborarea Proiectului de Hotărâre: Pregătim documentația pentru atestarea inventarului domeniului public.
• Transmiterea către MDLPA: Trimitem Proiectul de Hotărâre împreună cu documentele suport către Ministerul Dezvoltării pentru avizare.
• Monitorizarea Avizării: MDLPA transmite în termen de maximum 60 de zile punctul de vedere propriu, alături de celelalte avize ale ministerelor consultate.
• Adoptarea Finală: Redactăm și asistăm la adoptarea Hotărârii de Consiliu Local (HCL), conform observațiilor primite de la Ministere.

4. Riscurile neîndeplinirii: Cum este sancționată lipsa fiecăreia?

Fără Inventariere: Unitatea Administrativ Teritorială riscă măsuri drastice de la Curtea de Conturi, erori în balanța contabilă și pierderea controlului asupra activelor reale.

Fără Atestare: Primăria nu poate accesa fonduri europene sau guvernamentale (ex: Anghel Saligny) și nu poate realiza investiții pe terenurile care nu au regimul juridic clarificat.

Dacă Inventarierea ne spune „ce avem”, Atestarea ne oferă „dreptul legal de a investi”.

Procedura de expropriere este operațiunea prin care statul sau o autoritate publică preia proprietatea privată (fie teren, fie construcții) pentru un scop de interes public, oferind în schimb despăgubiri juste proprietarului.

Interesul public înseamnă proiecte care aduc beneficii colective, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii esențiale pentru societate, nu interese private. Spre deosebire de achizițiile voluntare (unde proprietarul vinde de bunăvoie), exproprierea este obligatorie dacă nu se ajunge la o înțelegere amiabilă.

Cadru legal și autorități implicate

În România, exproprierea este reglementată de Art. 562 alin. (3), art. 863 lit. ”b” din Codul civil, prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean si local cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (cu modificările ulterioare, inclusiv cele din 2023) și alte acte normative conexe, precum OG nr. 16/1998 pentru evaluări, Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările si completările ulterioare; H.G. nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare Legii nr. 255/2010, ale Ordinului nr. 600/2023 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, cu modificările si completările ulterioare; etc.

Procedura poate fi declanșată de:

• Statul central (prin ministere),
• Autorități locale (primării, consilii județene),
• Societăți cu capital majoritar de stat (ex.: CNAIR pentru drumuri).

Autoritățile Publice aprobă declanșarea procedurii de expropriere, comisiile de evaluare (format din experți autorizați ANEVAR) stabilesc valoarea despăgubirilor pe baza pieței imobiliare actuale, fiind intabulat dreptul de proprietate în favoarea domeniului public în baza Deciziei de Expropriere.

Când se poate folosi exproprierea

Exproprierea se aplică doar dacă există un interes public dovedit, iar alternativa (cum ar fi cumpărarea voluntară) nu este posibilă. Procedura trebuie să fie proporțională, adică să preia cât mai puțin posibil din proprietate.

Cum se desfășoară procedura?

Procedura este strict reglementată pentru a proteja atât proprietarul cât și interesul public/general:

1. Realizarea unui Studiu de Fezabilitate/Proiect tehnic care să ateste lucrarea de interes public general și amplasamentul lucrării;
2. Realizarea documentațiilor cadastrale cu privire la amplasamentul lucrărilor și evidențierea coridorului de expropriere care se suprapune cu proprietatea privată;
3. Întocmirea rapoartelor de evaluare de către evaluatori autorizați ANEVAR asupra valorii despăgubirilor asupra bunurilor care se suprapun cu coridorul de expropriere;
4. Existența unei Hotărâri cu privire la aprobarea declanșării procedurii de expropriere, a amplasamentelor lucrării și a însușirii Raportului de Evaluare;
5. Notificarea: Autoritatea emite o hotărâre de expropriere, care va fi publicată, afișată și notificată proprietarului.
6. Consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere și afișarea listei proprietarilor imobilelor;
7. Emiterea Deciziei de Expropriere;
8. Intabularea dreptului de proprietate publică; Contestare: Contestațiile asupra deciziei de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil în cauză;
9. În termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și constată acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
10. Comisia emite o Hotărâre privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, fiecare persoană în parte.
11. Fiecare persoană interesată și îndreptățită trebuie să depună la sediul expropriatorului o CERERE DE PLATĂ A DESPĂGUBIRILOR
12. Plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim.
13. Ultima fază este cea în care se face PLATA către cei care au depus cererea. (în maxim 90 de zile de la emiterea Hotărârii privind stabilirea cuantumului despăgubirilor

Toate etapele sunt publice și pot fi urmărite online pe site-urile autorităților.

Exproprierea este instrumentul legal ideal pentru primării să realizeze proiecte de utilitate publică, cu respect total față de lege și proprietari.